APOCALIPSA astazi partea 2
Stronghold World :: Arhiva :: Arhivă
Pagina 1 din 1
APOCALIPSA astazi partea 2
Capitolul 11
1. Apoi mi-au dat o trestie, asemenea unui toiag, zicând: Scoală-te și măsoară templul lui Dumnezeu și altarul și pe cei ce se închină în el.
2. Iar curtea cea din afară a templului, scoate-o din socoteală și n-o măsura, pentru că a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare cetatea sfântă patruzeci și două de luni.
3. Și voi da putere celor doi martori ai mei și vor prooroci, îmbrăcați în sac, o mie două sute și șaizeci de zile.
4. Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului.
5. Și dacă voiește cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor și mistuiește pe vrăjmașii lor; și dacă ar voi cineva să-i vatăme, acela trebuie ucis.
6. Aceștia au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, și putere au peste ape să le schimbe în sânge și să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.
7. Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, și-i va birui și-i va omorî.
8. Și trupurile lor vor zăcea pe ulițele cetății celei mari, care se cheamă, duhovnicește, Sodoma și Egipt, unde a fost răstignit și Domnul lor.
9. Și din popoare, din seminții, din limbi și din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile și jumătate și nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt.
10. Iar locuitorii de pe pământ se vor bucura de moartea lor și vor fi în veselie și își vor trimite daruri unul altuia, pentru că acești doi prooroci au chinuit pe locuitorii de pe pământ.
11. Și după cele trei zile și jumătate, duh de viață de la Dumnezeu a intrat în ei și s-au ridicat pe picioarele lor și frică mare a căzut peste cei ce se uitau la ei.
12. Și din cer au auzit glas puternic, zicându-le: Suiți-vă aici! Și s-au suit la cer, în nori, și au privit la ei dușmanii lor.
13. Și în ceasul acela s-a făcut cutremur mare și a zecea parte din cetate s-a prăbușit și au pierit în cutremur șapte mii de oameni, iar ceilalți s-au înfricoșat și au dat slavă Dumnezeului cerului.
14. Al doilea "vai" a trecut; al treilea "vai", iată, vine degrabă.
15. Și a trâmbițat al șaptelea înger și s-au pornit, în cer, glasuri puternice care ziceau: Împărăția lumii a ajuns a Domnului nostru și a Hristosului Său și va împărăți în vecii vecilor.
16. Și cei douăzeci și patru de bătrâni, care șed înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor, au căzut cu fețele la pământ și s-au închinat lui Dumnezeu,
17. Zicând: Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule, Cel ce ești și Cel ce erai și Cel ce vii, că ai luat puterea Ta cea mare și împărățești.
18. Și neamurile s-au mâniat, dar a venit mânia Ta și vremea celor morți, ca să fie judecați, și să răsplătești pe robii Tăi, pe prooroci și pe sfinți și pe cei ce se tem de numele Tău, pe cei mici și pe cei mari, și să pierzi pe cei ce prăpădesc pământul.
19. Și s-a deschis templul lui Dumnezeu, cel din cer, și s-a văzut în templul Lui chivotul legământului Său, și au fost fulgere și vuiete și tunete și cutremur și grindină mare.
Capitolul 12
1. Și s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveșmântată cu soarele și luna era sub picioarele ei și pe cap purta cunună din douăsprezece stele.
2. Și era însărcinată și striga, chinuindu-se și muncindu-se ca să nască.
3. Și alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roșu, având șapte capete și zece coarne, și pe capetele lui, șapte cununi împărătești.
4. Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului și le-a aruncat pe pământ. Și balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naște.
5. Și a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. Și copilul ei fu răpit la Dumnezeu și la tronul Lui,
6. Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute și șaizeci de zile.
7. Și s-a făcut război în cer: Mihail și îngerii lui au pornit război cu balaurul. Și se războia și balaurul și îngerii lui.
8. Și n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer.
9. Și a fost aruncat balaurul cel mare, șarpele de demult, care se cheamă diavol și satana, cel ce înșeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ și îngerii lui au fost aruncați cu el.
10. Și am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâșul fraților noștri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua și noaptea.
11. Și ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu și-au iubit sufletul lor, până la moarte.
12. Pentru aceasta, bucurați-vă ceruri și cei ce locuiți în ele. Vai vouă, pământule și mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci știe că timpul lui e scurt.
13. Iar când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ, a prigonit pe femeia care născuse pruncul.
14. Și femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme și vremuri și jumătate de vreme, departe de fața șarpelui.
15. Și șarpele a aruncat din gura lui, după femeie, apă ca un râu ca s-o ia apa.
16. Și pământul i-a venit femeii într-ajutor, căci pământul și-a deschis gura sa și a înghițit râul pe care-l aruncase balaurul, din gură.
17. Și balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii și a pornit să facă război cu ceilalți din seminția ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Iisus.
18. Și a stat pe nisipul mării.

Vizitato- Vizitator
Re: APOCALIPSA astazi partea 2
crestinii incep reconstruirea templului in Ierusalim si daramarea DOMULUI SFANT-asta atrage mari conflicte cu musulmanii
2 mari profeti vor predica in Iersualim,ina lumea nu-i va asculta.Dupa cum de spune,cei doi sunt incarnarile lui Enoh si Ilie are vor aduce CUVANTUL DOMNULUI pentru ultima oara in istorie
dupa cei 2 sunt executati in public de tirania Anticristului,in Ierusalim are loc un cutremur care ucide 7000 de oameni
INGERUL AL 7-LEA SUNA DIN TRAMBITA SI INCEPE MAREA EPOCA A TULBURARILOR
CHIVOTUL LEGAMANTULUI ESTE REDESCOPERIT in acel timp!
MARELE TEMPLU SE VA SPUNE CA VA UNI TOATE RELIGIILE LUMII IN ACELASI LOC,DAR IN REALITATE VA FI UN TEMPLU INCHINAT ANTICRISTULUI
O.K. hai sa numaram stelele, exact! 12 stele...."Si s-a aratat din cer un semn mare: o femeie invesmantat cu soarele si luna era la picoarele ei si pe cap purta o cununa din douasprezece stele", asta ar fi cununa, dar unde-i femeia? Deja nu mai aveam rabdare, simteam ca am prins un fir si am inceput sa caut si sa caut mai multe poze, primul lucru cautat era sa aflu cine a fost Europa, si am gasit.....
Europa:
In mitologia greaca, era fiica regelui fenician Agenor, si sora lui Cadmus, legendara fondatoare a Tebei.
Intr-o dimineata cind Europa culegea flori pe marginea tarmului, Zeus a vazut-o si s-a indragostit de ea.
S-a transformat intr-un taur extraordinar de frumos si apropiindu-se de ea a convins-o sa se suie pe spatele sau. Atunci el a fugit cu ea peste ocean pina pe insula Creta.
Ea ia nascut doi fii Minos si Rhadamanthus, amindoi devenind judecatorii mortilor.
Rapirea si nasterea fiilor, fara acordul parintilor nu cred ca este un lucru bun si mai ales cu cine au fost facuti copii, cu ZEUS unul dintre cei "pacatosi" zei.
Rapirea Europei i-a inspirat pe multi pictori si au scos o sumedenie de opere de arta pe aceasta tema, printre care si asta....
Hmmm estul si vestul sunt soarele si luna, rasaritul si apusul. Dupa cum apare in tablouri cam asta e. Acum, intr-adevar, tine pe cap o cununa de douasprezece stele (steagul), iar Imparatii pamintului respectiv (EUROPEI) au inceput deja sa-si dea puterea unuia singur care n-a venit dar va sa vie, puterea intr-un stat este moneda, daca te uiti in Europa vei vedea ca nu mai exista Marca Germana, Gulden ,Francul etc...si ceea ce-a mai ramas va disparea....asa ca unii dintre imparati si-au dat deja puterea unuia singur "COMUNITATII EUROPENE" adica "COPILUL" nascut de "FEMEIA" care se chuinuie sa nasca....
"Si era insarcinata si striga, chinuindu-se si muncindu-se ca sa nasca."
"Acestia au un singur cuget si puterea si stapinirea lor o dau fiarei"
dar cine este acest balaur?
se pare ca vine din MARELE SAU EXTREMUL ORIENT
CE PUTERE AR INVADA UNIUNEA EUROPEANA?
Rusia?-nu!
Japonia?-nu!
India?-nu!
China-probabil pentru ca balaurul/dragonul este unul dintre simbolurile ei,este o mare putere comunista deci ar ataca UE(ajutata de SUA),doearece China va concura la suprematia lumii cu UE si SUA
dar vine un alta varianta mai plauzibila!
dar orientul mijlociu?-se pare ca aici e cam problematica ideea,pentru ca europenii au inceput constructia MARELUI TEMPLU DIN IERUSALIM si au daramt domul stancii-un loc sfant pentru musulmani,se pare ca DA!
ei vor conduce diferite atentate,si totusi,se mai spne ca ANTICRISTUL VA FI DE ORIGINE MID-ORIENTALA si va prelua la conducere Uniunea Europeana,ONU sau NATO.el ii va manipula pe europeni ca musulmanii au facut aceste atentate si va cere ajutor americanilor
dar totul va fi insa o inselatorie fiindca de fapt Anticristul i-a pus pe acei teroristi sa organzieze atentatele in UE,va organiza acest pretext ca invazia asupra MARELUI ORIENT MIJLOCIU,CERAND AMERCINILOR ARMAMENT SI TRUPE CU CARE VA ATACA ORIENTUL MIJLOCIU SI IL VA STAPANI,FARA CA SUA SA STIE
Niostradamus spunea ca Anticristul va ataca la inceput Turcia,apoi restul orientului mijlociu,avand ca mari sustinatori CHINA si RUSIA.
multi spun ca aceasta constructie nu va mai exista deoarec va fi inlocuita de marele templu

Subiecte similare
» APOCALIPSA astazi partea 3
» APOCALIPSA astazi partea 4
» Apocalipsa astazi partea 5
» APOCALIPSA astazi
» Este apocalipsa lui Ioan o minciuna?
» APOCALIPSA astazi partea 4
» Apocalipsa astazi partea 5
» APOCALIPSA astazi
» Este apocalipsa lui Ioan o minciuna?
Stronghold World :: Arhiva :: Arhivă
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum