Giulgiul de la Torino

[Vizitato]

Secretele din spatele Giulgiului din Torino

Sa afirmi ca Vaticanul a incercat de-a lungul istoriei sa ascunda premeditat autenticitatea Giulgiului din Torino ar parea, la o prima vedere, un paradox ieftin si lipsit de substanta. Ce motiv ar avea clericii sa nege un adevar care, gandind pragmatic, nu le-ar aduce decat beneficii? Si totusi, exista voci care sustin ca o confirmare a autenticitatii sacrei relicve ar putea schimba radical conceptia noastra despre civilizatia occidentala. In fata unei asemenea dovezi, istoria ar trebui inevitabil rescrisa.
Despre autenticitatea Giulgiului s-au scris mii de articole, carti si tratate. Zeci de experti au incercat sa ii dovedeasca veridicitatea sau faptul ca ar fi doar un fals medieval. Prin natura sa, relicva naste si astazi paradoxuri: sa fie dovedit ca fals si sa distruga astfel un mit pentru milioane de credinciosi crestini, sau sa i se recunoasca autenticitatea lovind in fundamentele aceleiasi religii crestine. Simpla intamplare sau plan bine pus la punct, Giulgiul din Torino ramane la fel de controversat ca si acum sapte secole, iar natura sa, umana sau divina, continua sa fie si astazi un aprig subiect de discutii.
Scurta istorie a Giulgiului din Torino
Oficial, Giulgiul in care se presupune ca a fost infasurat Iisus imediat dupa crucificare apare pe scena istoriei in 1357, an in care Jeanne de Vergy, vaduva cavalerului Geoffroi de Charny (ucis in Batalia de la Poitiers din 13 septembrie 1356), il gaseste printre bunurile defunctului sau sot si il expune in abatia din Lirey, Franta. La scurt timp, Episcopul de Troyes, Henri de Poitiers, interzice expunerea publica a acestuia sub motivul ca ar fi doar o pictura si ca venerarea ei de catre credinciosi ar fi o erezie. In 1389, un alt episcop, Pierre D’Arcis anunta ca Giulgiul era un fals si ca autorul sau chiar a fost prins si a recunoscut fapta. El nu mentioneaza insa niciodata numele farsorului, iar argumentul pe care il aduce in favoarea ipotezei sale este doar acela ca existenta artefactului nu este pomenita nicaieri in Sfintele Scripturi. O acuza fara o acoperire solida, cazuta in desuetudine odata cu trecerea timpului. Nobilul Humbert de Villersexel este primul care preia artefactul si il ascunde in propriul castel de teama hotilor. Luois de Savoia (cel care plateste anual o suma importanta de bani abatiei din Lirey pentru a renunta la pretentiile de proprietate a relicvei), este urmatorul detinator al Giulgiului si il expune publicului in numeroase orase europene. Din 1532, relicva intra in posesia Casei de Savoia si ramane astfel pana in 1983, an in care este donata Vaticanului.
In 1898, avocatul italian Secodo Pia, printre altele si fotograf amator, primeste acordul de a fotografia Giulgiul si de a promova imaginea acestuia in lume. Negativul ii provoaca insa un soc fotografului. Imaginile aratau cat se poate de clar „imaginea unui om in suferinta”, barbat care prezenta toate ranile pe care Iisus le-ar fi avut in momentul in care a fost coborat de pe Cruce.
Sfantul Scaun accepta o datare cu radiocarbon a Giulgiului, eveniment care are loc in anul 1988, si care aduce un rezultat tulburator... Conform testelor, artefactul ar fi fost un fals medieval, creat undeva intre anii 1260 si 1390. Ulterior, savantii care au realizat cercetarile au admis ca este foarte posibil ca Giulgiul din Torino sa fie original, atata vreme cat analizele au fost puternic influentate de urmele incendiului din 1532, incediu ce a provocat arsuri pe mare parte din suprafata obiectului si care ar fi distorsionat rezultatele datarii cu carbon. Pentru o mai buna protectie a materialului, acesta a fost inchis intr-o caseta de argint, expusa astazi in Catedrala din Torino. Cat despre autenticitatea Giulgiului, parerile sunt inca impartite.
Dovezi ale autenticitatii
Poate cea mai simpla si mai la indemna observatie asupra originalitatii Giulgiului este aceea ca a fost creat, daca este sa dam crezare testelor cu radiocarbon, in plin Ev Mediu, o epoca de aur pentru falsificatorii de relicve. Zeci de „capete ale lui Ioan Botezatorul”, o multime de Graaluri si de aschii ale Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul, pene de gasca vandute pe post de pene de heruvim sau orice „artefact” care ar fi avut legatura cu oricine era asociat cu Iisus, au circulat pe pietele de falsuri ale acelor vremuri. Si totusi, nu exista decat un singur Giulgiu. De ce autorul sau nu ar fi replicat o opera magistral desavarsita care, cu siguranta, i-ar fi adus o multime de bani? De ce nu au fost create si Giulgiuri cu imagini ale sfintilor sau ale apostolilor?
Mergand pe ideea vechimii artefactului, este interesanta opinia reputatului ziarist Ian Wilson, unul dintre cei mai aprigi sustinatori ai autenticitatii Giulgiului din Torino. Acesta sustine ca panza de in imprimata cu imaginea Mantuitorului era adorata in primele secole ale mileniului I in Edessa (actuala localitate Urfa din Turcia), important centru crestin timpuriu in ceea ce era atunci Siria. Ulterior, Giulgiul este transportat la Constantinopol, in Hagea Sofia, acolo unde surprinde o insemnare lasata de arhidiaconul Gregorius Refendarius in anul 944 - "Non tantum faciei figuram sed totius corporis figuram cernere poteris"(Poti vedea nu numai fata, dar si imaginea intregului trup), o marturie care face o trimitere directa la relicva sacra.
Anul 1205 aduce o noua dovada a existentei Giulgiului inainte de data la care este oficial recunoscut. Este vorba de o insemnare a lui Theodor Angelos, nepot al imparatului Bizantului, care descrie in Codex Chartularium Culisanense un scurt inventar al bunurilor jefuite de cavalerii templieri din Constantinopol : „Venetienii si-au indreptat atentia catre aur, argint si fildes, in timp ce francezii au facut acelasi lucru cu relicvele sacre si cu cea mai valoroasa dintre toate, panza in care Domnul nostru Iisus Hristos a fost infasurat dupa Crucificare si inainte de Inviere. Obiectele au fost duse la Venetia si in Franta, in timp ce Giulgiul a fost transportat la Atena.”
Unii istorici sustin ca Giulgiul a intrat in posesia cavalerului Otto de la Roche, devenit ulterior Duce de Atena. O alta sursa il indica pe Tibault de Champagne, liderul templierilor care au jefuit Constantinopolul, drept autor al furtului. Intamplator sau nu, abatia din Lirey, locul in care Giulgiul este mentionat prima data dintr-o sursa sigura, se afla chiar pe domeniul acestuia. Interesant de subliniat este si faptul ca Geoffroi de Charny, cavalerul a carui sotie expune artefactul in abatia din Lirey, este nimeni altul decat nepotul lui Geoffrey de Charney, liderul templier ars pe rug alaturi de Jaques de Molay in 1314. Sa fi fost oare Giulgiul chiar acel Graal despre care s-a scris atat de mult de-a lungul istoriei si despre care se banuieste ca ar fi fost descoperit de cavalerii templieri?
Nu mai departe de ipotezele expuse mai sus se afla si un manuscris din Ungaria, datat in perioada 1192-1195, in care este reprezentata imaginea Mantuitorului in timp ce este infasurat in giulgiul mortuar. Asemanarile dintre imaginile de pe manuscris si Giulgiul din Torino sunt izbitoare, subliniind faptul ca acesta era cunoscut cu mult inainte ca el sa fie recunoscut oficial.
Lasand la o parte datele oferite de istorici, ne vom concentra asupra rezultatelor oferite de chimisti, date care sustin iarasi autenticitatea panzei de in. Chimistul Alan Adler, citat de revista Time, sustine ca sangele cu care este impregnat Giulgiul este real si, mai mult, dupa cum a reiesit in urma testelor, prezinta particularitatile sangelui inchegat. Daca eventualul falsificator ar fi dorit sa ofere autenticitate creatiei sale improscand-o cu sange, de ce ar fi asteptat ca acesta sa se coaguleze? La acea perioada, fie ea Antichitate sau Ev Mediu, posibilitatea ca vreo persoana sa aiba cunostinta despre compozitia chimica a sangelui si a faptului ca aceasta se schimba in momentul coagularii frizeaza absurdul. Un amanunt demn de mentionat il reprezinta si ranile rezultate in urma crucificarii. Contrar imaginilor religioase raspandite in acea perioada, personajul crucificat nu prezinta urmele cuielor in palme si talpi ci in zona incheieturilor. Abia recent s-a demonstrat ca o executie prin crucificare avea loc in acest mod. Atunci, de unde ar fi stiut acelasi farsor o tehnica disparuta de secole?
Nu in ultimul rand trebuie mentionat si faptul ca pe Giulgiu au fost descoperite urme de polen apartinand unei plante spinoase care creste doar in zona Orientului Mijlociu, Gundelia tournefortii, si care infloreste in perioada lunilor martie-aprilie. Sa sustii ca un falsificator ar fi presarat polenul acestei plante pe panza, asteptand ca peste secole cineva sa descopere compozitia chimica a acestora, este iarasi o ipoteza absurda.
Vaticanul si Teoria conspiratiei
Cei care sustin ideea unei conspiratii din partea Vaticanului la adresa Giulgiului din Torino, printre care si ziaristii Jonathan Vankin si John Whalen, sunt convinsi ca recunoasterea autenticitatii acestuia ar echivala cu o veritabila furtuna in lumea crestina. De ce?
Modelul tesaturii precum si modul in care a fost inmormantat barbatul al carui chip a ramas impregnat pe giulgiu sunt identice cu cele practicate de o mica secta israelita care a proliferat intre secolele II i.Hr si I d. Hr... esenienii. De mentionat si faptul ca aceiasi esenieni sunt si autorii manuscriselor gnostice de la Marea Moarta, manuscrise ramase in mare parte nepublicate dupa descoperirea lor in secolul XX. A recunoaste faptul ca intreg crestinismul isi trage originile in aceasta secta precrestina ar insemna, in primul rand, o negare a unuia dintre principiile promovate de catolicism, acela ca nu a existat crestinism inaintea Mantuitorului. O adevarata erezie. In plus, daca Iisus ar fi facut parte dintre gnostici, ar insemna ca Vaticanul a persecutat si a ucis zeci de adepti ai unei religii crestine autentice. Sa ne amintim numai de punctul culminant al acestei campanii anti-gnostice, Cruciada Albigensiana impotriva catharilor (1209 – 1229), campanie soldata cu aproape 20.000 de victime si cu legiferarea Inchizitiei.
Sa fi cunoscut Henri de Poitiers si Pierre D’Arcis, primii episcopi care au cerut interzicerea expunerii Giulgiului, aceste detalii? Sa fi incercat acestia si cei care le-au urmat sa impuna un „monopol” asupra istoriei si a imaginii lui Iisus? Sunt intrebari la care nu vom afla raspunsul probabil niciodata. Cert este ca, in ciuda zecilor de teste si de dovezi istorice, adevarata origine a Giulgiului din Torino va ramane o necunoscuta pentru multa vreme.
UPDATE: Intr-o conferinta de presa tinuta marti, 7 aprilie 2009, la Roma, Barbara Frale, cercetator al arhivelor secrete ale Vaticanului, a declarat ca Ordinul Cavalerilor Templieri a detinut si venerat in secret Giulgiul din Torino pentru mai bine de 100 de ani. Anuntul nu numai ca face lumina asupra secolului in care Giulgiul dispare din atentia publica a Europei medievale, dar vine sa si ateste vechimea acestuia si sa contrazica testele cu radiocarbon care il indicau drept un fals din secolul a XIV-lea. Cu toate acestea, Barbara Frale nu a declarat daca relicva este una autentica sau este doar un fals, lasand pe mai departe loc suspiciunilor.
sursa:descopera

[Vizitato]

Giulgiul din Torino, sau Sfantul Giulgiu, este realizat dintr-o panza de in. Pe aceasta panza este imprimata imaginea corpului unui om care prezinta semne de agresiune fizica si in special de crucificare.

Majoritatea oamenilor sustin ca acesta este giulgiul cu care a fost invelit Isus. Insa exista si un grup restrans care sustin ca este doar o pictura, probabil realizata cu mult dupa moartea lui Isus. Giulgiul se afla astazi in catedrala Sfantului Ioan Botezatorul din Torino, Italia.

Controversele legate de acest giulgiu sunt numeroase. Credinciosii crestini afirmand ca este o relicva, si anume lintoliul in care a fost invelit Isus dupa crucificare, iar oamenii de stiinta si o parte din opinia publica afirma ca este vorba de un artefact.
Indiferent care ar fi adevarul, autenticitatea giulgiului nu modifica cu nimic credinta oamenilor sau dogma crestina.

Dimensiunile giulgiului sunt de 4,36 m lungime si 1,10 m latime. Materialul a fost realizat din fire de in tors manual. Din pricina unui incendiu in anul 1532, materialul a fost deteriorat, prezentand mai multe gauri. In prezent a fost restaurat, fiind peticit.

Prima dovada a existentei acestui giulgiu apare intr-una din scrisorile Episcopului din Saragosa, la mijlocul secolului al VII-lea. Istoria giulgiului din Torino este invaluita de mister, provenienta lui nu este nici acum pe deplin elucidata.

Crucificarea era o metoda antica de executie in care erau condamnati oamenii. Erau pusi pe o cruce, li se batea cuie in palme si in picoare si ii lasau atarnati de cruce pana mureau. Termenul de crucificare provine din latina, „crucifixio” insemnand „pus / fixat pe cruce”.

Se foloseau franghii sau cuie pentru legarea celui pedepsit pe cruce. Durata pana cand crucificatul murea incepea de la cateva ore, pana la cateva zile, in functie de metodele folosite sau de sanatatea celui condamnat. Moartea survenind in urma unor pierderi mari de sange, soc hipovolemic, infectii, sau din pricina deshidratarii. Era o moarte lenta si dureroasa.

Crucificarea era folosita de persi, cartagieni si de Imperiul Roman, intre secolele 6 i.en. si 4 en. Cea mai faimoasa cricificare care a ramas in istorie a fost cea a lui Isus.
In imaginea giulgiului din Torino apare o persoana prezentand urme de violenta fizica si crucificare. Insa crucificarea era destul de practicata, multi oameni pierind crucificati. Sansa ca Isus – personajul cel mai cunoscut ca fiind crucificat – sa fie cel de pe giulgiu fiind foarte mica. Chiar daca giulgiul ar corespunde acelei perioade, nu demonstreaza identitatea persoanei din imaginea imprimata pe giulgiu.

Istoria giulgiului
Se presupune ca dupa moartea lui Isus, giulgiul a fost dus la Edessa, astazi Urfa, Turcia.
Prin studiile cercetatorului contemporan Averil Cameron, expert in istorie antica si bizantina, s-a reusit conturarea unei mici parti din istoria giulgiului. In secolul al VI-lea, giulgiul ar fi fost descoperit, iar in 994 a fost adus de la Edessa in capitala bizantina, Constantinopol.

Pana in secolul al XII-lea, in Occident nu s-a stiut aproape nimic despre giulgiu. In schimb in Rasarit, mai ales dupa Sinodul al VII-lea Ecumenic (anul 787), inchinarea la Chipul Domnului de pe giulgiu erau mijloace si cai de verificare a credintei.

In jurul anului 1200, Nicolae Messoritis, la cererea Curtii Bizantine si patriarhului de Constantinopol face un nou inventar la Capela „Sfanta Maria”, unde pune giulgiul, alte relicve si numeroase alte obiecte considerate sfinte intr-o ladita si le transfera pentru mai multa siguranta in Biserica Manastirii din Vlaherne.

In 1204 cruciatii cuceresc Constantinopolul. Acestia captureaza mai multe obiecte sfinte pentru a le valorifica. Printre ele se afla si giulgiul. Ajunge in posesia lui Othon de la Roche si-l trimite tatalui sau, Donche de la Roche. Astfel, giulgiul ajunge in 1206 la Lirey, Franta, in grija episcopului Amedeo de Besancon, care il depune la Biserica Sfantul Stefan.
Geofferey de Charny cumpara giulgiul cu o suma mare de bani, si-l duce la Trieste. Dupa putina vreme, panza este depusa in biserica Sfantului Hipolit, transportata cu mare grija la Chymy, Belgia.

In 1357 are loc prima prezentare publica a giulgiului in Europa. In 1370 a fost interzisa venerarea imaginii de catre Henri de Poitires sustinand ca este un fals. Succesorul lui de Poitiers, episcopul Pierre d’Arcis, sustine acelasi lucru intr-o scrisoare din 1389 catre Clement al VII-lea, mentionand chiar si numele artistului care pretinde ca a realizat giulgiul.
Totusi, Clement al VII-lea incurajeaza pelerinajele in scopul venerarii giulgiului pentru a obtine venituri pe vanzare de indulgente.

In 1418, giulgiul a fost mutat in Doubs, de catre Humbert de Villersexel, pentru a-l proteja impotriva hotilor. Dupa moartea contelui, sotia sa, Margaret, calatoreste in diverse locuri unde expune giulgiul, in special la Liege si Geneva.
In 1453, ea il vinde in schimbul unui castel din Varambon (Franta). Noul proprietar, Ludovic I de Savoia, il depune la Saint – Chapelle din Chambery.

Din 1471, giulgiul este expus in mai multe orase din Europa. In jurul anului 1500 giulgiul a fost donat casei princiare de Savoya.
In 1578 a fost predat Domului din Torino, ramanand totusi proprietatea familiei de Savoya, pana in 1983 cand a fost predat Vaticanului fiind expus la Catedrala Sfantului Ioan Botezatorul din Torino, loc unde se afla si astazi.

Controverse
In urma unor analize cu carbon radioactiv, realizate in 3 laboratoare diferite s-a demonstrat ca panza dateaza din perioada 1260 – 1390. Datarea a fost imediat contestata de majoritatea oamenilor, chiar si din lumea stiintifica, sustinand ca a fost posibil ca materialul sa fie contaminat cu bacterii, putand afecta precizia unui astfel de test.
Raymond Rogers, pe baza unor studii microchimice referitoare la continutul de vanilina, concluzioneaza ca varsta giulgiului ar fi cuprinsa intre 1300 si 3000 de ani. Si Rogers a fost criticat, scepticii sustinand ca studiul sau a fost incomplet si lipsit de consistenta, denaturand analiza stiintifica in favoarea orientarii religioase.

Corpul de pe giulgiu apare ca fiind pictat, deoarece daca Isus ar fi fost invelit cu acel material, imaginea ar fi trebuit sa fie diferita de realitate. Panza de in ar fi fost mulata de corp, iar partile laterale ale corpului ar fi trebuit de asemenea sa apara intr-o oarecare masura. In schimb, imaginea formata pe giulgiu arata un corp parca pictat.

Este de notat faptul ca imaginea de pe giulgiu, capul este cu 5% mai mare pentru acel corp, nasul este disproportionat, iar bratele sunt prea lungi. Dupa cum se observa si in imagine (click pe imagine pentru marire), daca le-ar indrepta, i-ar ajunge destul de aproape de genunchi.
Pe giulgiu, sunt pete rosii ce sunt considerate a fi sangele lui Isus. Cei care sustin ca giulgiul este un fals, spun ca sangele ar fi trebuit sa fie maro inchis spre negru datorita vechii sale. Argumentand de asemenea, dupa anumite studii, ca ar fi vorba de vopsea.

Unele teorii sustin ca giulgiul ar fi fost distrus in timpul incendiului din 1532 si a fost refacut, pierderea giulgiului autentic ramanand un secret.

Dr. Raymond Rogers, un chimist pensionat din Los Alamos National Laboratory din New Mexico, estimeaza giulgiul ca datand undeva intre 1000 i.en si 1700 en. Dar toate dovezile duc catre un posibil fals din perioada medievala. Un prim indiciu este lipsa mentionarilor istorice, decat dupa aproape 1000 de ani dupa moartea lui Isus. Confesia episcopului in acea scrisoare, unde mentioneaza artistul care a realizat giulgiul, problemele anatomice, disproportiile si vopselele asemanatoare sangelui au fost unele din indicatoarele ce au demonstrat intr-o oarecare masura ca giulgiul este un fals.

Rogers spune ca este posibil ca giulgiul sa fie vechi de 2000 – 3000 de ani, dar imaginile de pe giulgiu dateaza dintr-o perioada mult mai recenta, din perioada medievala. Oricare ar fi adevarul, faptul ca Isus este cel de pe giulgiu ramane totusi un mister.

Lynn Picknett si Clive Prince au sugerat ca giulgiul ar fi probabil prima forma de fotografie, aratand portretul creatorului, Leonardo da Vinci. Insa aceasta teorie a picat, deoarece Leonardo s-a nascut cu un secol dupa realizarea giulgiului, conform datelor din urma datarii cu carbon radioactiv.

Biserica Catolica, actualul custode al giulgiului, nu s-a pronuntat niciodata in mod oficial asupra autenticitatii, dar a acceptat rezultatul datarii cu radiocarbon care a indicat ca origine perioada medievala 1260 – 1390.

Date istorice: Wikipedia

[Vizitato]

[Vizitato]

ISUS A SUPRAVIETUIT,NU A INVIAT!!!!!!!!!!!
IOSIF DIN ARIMATEEA A FOST DOCTORUL LUI ISUS SI L-A DOFORICIT,NU L-A INMORMANTAT.DAR MA CAM INSEL :LA CATE RANI GRAVE A AVUT?!
vestea buna e ca pietrele de mormant nici nu erau asa de mari cum descrie in biblie,erau mici pt. ca mormintele erau foarte micic incat paseai taras in ele

cum ramane cu osuarul de la Tapiot?

[Vizitato]

eu nu ma bag,nu stiu daca e autentic
si in plus,ideea asta cu isus in coma si vindecare mi se pare fascinanta,dar oricum,ius ca om cum ar fi trecut de piatra aceea,ma rog mica cum zici tu,cum ar fi trecut,taras ca picioarele ii erau distruse,decat daca veneau ei sal ia.
si soldatii-cum de s-au speriat sau de ce au lesinat de zici ca vazusera fantome!!!

[Continut sponsorizat]