EXODUL-TRECEREA MARII ROSII

[Vizitato]

In Biblie, mai exact in cartea Exodul, ne relateaza cum Moise si israelitii au trecut prin Marea Rosie: "...Iar Moise si-a intins mana sa asupra marii si a alungat Domnul marea toata noaptea cu vant puternic de la rasarit si s-a facut marea uscat ca s-au despartit apele. Si au intrat fii lui Israel prin mijlocul marii, mergand ca pe uscat, iar apele le erau perete la dreapta si la stanga lor. Iar egiptenii urmarindu-i, au intrat dupa ei in mijlocul marii, toti caii lui Faraon, carele si calaretii lui. Iar apele s-au tras la loc si au acoperit carele si calaretii intregii ostiri a lui Faraon, care intrasera dupa israeliti in mare, si nu a ramas nici unul dintre ei. Fii lui Israel au trecut prin mare ca pe uscat si apa le-a fost perete la dreapta si la stanga lor". Inainte de a continua sa urmarim si filmul in care Moise desparte apele:
Ceea ce s-a intamplat pe vremea lui Moise, pare sa fi fost un adevarat miracol si totusi unele date legate de oceanografie si doua intamplari din istorie, asemanatoare cu povestea lui Moise, situate la aproape 2300 de ani una fata de cealalta, ne spun ca lucrurile nu stau chiar asa.
In anul 1690, la Piska in Peru, a avut loc un cutremur de pamant care a provocat un reflux care a descoperit o portiune de 15 km din platoul continental.
In ianuarie 1693, la Catania, in Sicilia, regiune cu puternica activitate seismica, un cutremur a facut sa se retraga apele pe o distanta de 3,2 km, vreme de cateva ceasuri, asa cum mentioneaza o cronica a vremii.
O alta relatare, despre un foarte puternic cutremur, tocmai la Lisabona la data de 1 noiembrie 1755, cand acesta, a provocat 60.000 de victime, tocmai pentru ca populatia, fugind din orasul pe cale de a se prabusi, s-au adunat in port. Marea, care se retrase, a revenit brusc cu valuri inalte de 20 m, rupand odgoanele care amarau navele si acoperind portul cu o masa de apa. Aceleasi fenomene s-au produs si in Chile, intr-un interval de patru decenii, in trei porturi: in 1835 la Conception, in 1868 la Arica si in 1877 la Iquique. In partea cealalta a Pacificului, la Tokio si Yokohama, un asemenea cataclism a facut 143.000 de victime. Chiar denumirea de "tsunami" vine tocmai de la aceste valuri uriase produse de seismele submarine.
Inainte de a merge mai departe, as dori sa mentionez ca toate aceste relatari nu trebuie privite din punct de vedere pur stiintific, dand la o parte credinta religioasa in Dumnezeu. De altfel, poate ca aceste evenimente, asa cum au ramas ele in istorie, au avut loc chiar sub influenta divina a lui Dumnezeu, chiar daca ele ne argumenteaza ca s-au produs pe cale naturala. Totusi avand in vedere cele relatate mai sus, nu este exclus ca un eveniment asemanator sa se fi intamplat si pe vremea lui Moise. Adica un seism submarin provocand un reflux, care a ingaduit israelitilor condusi de Moise sa scape printr-un pasaj de obicei acoperit cu apa si brusc eliberat de mare, armata egipteana, aflata pe urmele lor, este luata prin surprindere de intoarcerea brutala a apelor si in parte nimicita.
Herodot ne povesteste un eveniment destul de asemanator, din razboiele grecilor cu persii. Poveste din care rezulta ca generalul persan Artabazos, in timp ce asedia Potideea (479 i.e.n.), a trecut si el prin incercarea prin care trecusera "armatele lui Faraon" cu opt veacuri mai inainte: "Dupa trei luni de asediu, se produce un reflux al marii care, parand ca va dura un anumit timp, deschise o trecatoare larga. Barbarii (medo-persii) au hotarat sa profite de aceasta imprejurare pentru a ataca Pallena. Dar dupa ce strabatuse doua cincimi din trecatoare, marea reveni cu o asemenea impetuozitate cum locuitorii orasului nu mai pomenisera vreodata. Toti cei care nu stiau sa inoate au fost inecati, iar flota potideenilor ii ucise pe ceilalti". Dupa cum vedem, asemanarea dintre povestea biblica si episodul relatat de "parintele istoriei" este destul de izbitoare.
Un alt eveniment istoric, oarecum asemanator, care s-a petrecut cu aproape douazeci si trei de veacuri mai tarziu, printre care s-a ocupat si Goethe in celebrele sale Convorbiri cu Eckermann, care referindu-se la campaniile lui Napoleon relatate de Bourienne, nota la data de 7 aprilie 1829: "A fost vorba, intre altele, de sosirea lui Napoleon si a armatei sale la extremitatea nordica a Marii Rosii. Era timpul refluxului si francezii incepura sa treaca prin apa care ajungea pana la umeri si era cat pe ce sa aiba un epilog pur si simplu faraonic." Marele poet de la Weimar se refera aici la un pasaj din Memoriile ofiterului francez Louis-Antoine Fauvelet de Bourienne (1769-1834), care l-a urmat pe Napoleon in campaniile din Italia si din Egipt, apoi, dupa Waterloo, a trecut in slujba Restauratiei. Cat despre memoriile sale, nu exista nici un motiv sa se puna la indoiala autenticitatea faptelor relatate. Chiar insusi Napoleon, in exilul sau pe insula Sfanta Elena, printre insemnarile sale putem sa descoperim urmatoarele: "Am trecut pe uscat prin Marea Rosie, folosindu-ma de flux. La inapoiere, se lasa noaptea si ne-am ratacit tocmai cand apele se intorceau; am trecut printr-o mare primejdie, fiind cat pe ce sa-mi pierd viata intocmai ca regele-faraon." Aceasta relatare se refera tocmai la intamplarea mentionata de Bourienne si reluata de Goethe, petrecuta in 1798, cand generalul (pe atunci) Bonaparte comanda trupele expeditionare franceze in Egipt. Se stie ca in Golful Suez, care desparte Africa de Asia si impreuna Golful Akaba, formeaza Peninsula Sinai. Mareele sunt foarte puternice aici, in timpul fluxului, iar in anumite locuri mai putin adanci, apele se retrag atat de mult incat permit trecerea pe uscat. Atunci cand Napoleon, impreuna cu grupul sau, la data de 27 decembrie 1798, profita de flux pentru a vizita poalele muntelui Sinai, unde i se spusese ca se afla unele ruine interesante, printre altele, in grup se aflau si oameni de stiinta, intre care si arheologi. La intoarcere din mica excursie, incepuse sa se intunece si generalului i se facuse propunerea sa astepte refluxul petrecand noaptea pe mal, in corturi. Dar Napoleon, nu a fost de acord si se indrepta calare, cu ghidul sau egiptean, catre locul de trecere. Cand au ajuns la jumatatea drumului, la un moment dat, se ivira primele valuri, care anuntau primejdia iminenta. Oamenii din micul grup, devenisera nelinistitori si au inceput sa alerge si sa iasa cat mai repede din regiunea periculoasa. In ciuda acestor lucruri, Napoleon isi pastra calmul, mergand linistit in spatele ghidului. Apa urca din ce in ce mai sus si in cele din urma calul generalului se opri, refuzand sa mai inainteze. Atunci ghidul, care era un barbat puternic, se oferi sa-l duca pe umerii sai pe generalul care, dupa cum se stie, era mic de statura. Astfel au ajuns, in ultima clipa, pe malul egiptean, iar ultimii cativa zeci de metri ghidul, ii parcurse cu apa pana la umeri. Si ceilalti insotitori ai lui Bonaparte au reusit sa se salveze, numai calul sau s-a inecat - pierdere pe care generalul o resimti cu multa parere de rau, caci tinea la acel pur sange arabesc care-l insotise cu credinta in batalia cu mamelucii lui Murad-bei ce se daduse la 21 iulie al aceluiasi an, la piramide. De-a lungul trecerii anilor, Napoleon isi va aminti uneori acea noapte plina de primejdii petrecuta la Marea Rosie, si dupa cum am putut vedea, n-o va uita nici in exilul sau, pe insula Sfanta Elena, unde si-a petrecut ultimii ani din viata.

[Vizitato]

[Vizitato]

era mai simplu daca ziceau ca au trecut de un lac-traducerea din biblie e gesita,de fap nu era mare,ci lac sau balta sau mlastina chiar-deci era de fapt mlastina rosie,unde rotile egiptenilor s-au blocat pe acolo si evreii i-au casapit-asa se zice pe un documenatr discovery

[Continut sponsorizat]