A existat Atlantida?

Scris de Vizitato Dum Mar 29 2009, 03:52

Vizavi de misteriosul continent Atlantida exista multe ipoteze, dar toate acestea nu ar fi incepu niciodata daca nu ar fi existat relatarile lui Platon, filozof grec (427-347 i.Hr). In doua dialoguri ale sale el povesteste urmatoarele: Atlantida era o insula mult mai mare decat Asia si Libia luate la un loc si s-ar afla dincolo de coloanele lui Hercule (probabil stramtoarea Gibraltar). Cu 6 milenii inainte de Solon (640-558 i.Hr), Atlantida era un regat puternic cu o civilizatie rafinata o constitutie politica rafinata si cu baze politice ideale. Din cauza decaderii si a dorintei de a cucerii atlantii au starnit mania zeilor si Atlantida a fost scufundata sub ape. Platon spunea ca auzise povestea de la Critias, care o auzise la randul lui de la bunicul lui, iar strabunicul lui Critias o auzise de la Solon insusi.

O poveste similara era cunoscuta si in Egipt (2000-1700 i.Hr). Intr-un papirus se povesteste de intamplarile unui calator naufragiat egiptean, care in timp ce calatorea spre minele faraonului, corabia sa a esuat. Dup ace a fost aruncat pe tarmul unei insule necunoscute, de valuri, acesta a fost tras de catre un dragon in salasul lui, fara insa ai face un rau. Dragonul i-a povestit ca insula era canva locita de 75 de dragoni feiiti, si ca insula ar fi fost un taram al dorintelor implinite si al bogatiei. Dar in present nu mai traia decat el, restul fusesera arsi de o stea cazatoare. Dragonul, dup ace l-a asigurat ca va fi salvat de o corabie egipteana a adaugat ca niciodata nu va mai revedea aceasta insula caci ea va fi inghitita de ape.

O alta poveste despre o fericita si prospera insula care avea sa fie scufundata in mare apare si in Mahabharata, epopeea indienilor, putand fi vorba de un mit comun mai multor popoare sau ca acestea ar fi avut cunostinta sau contact cu Atlantida.

Dovezi istorice recente presupun faptul ca in trecut ar fi existat o astfel de insula, arheologii incercand sa o localizeze in teren. Arheologul grec S. Marinatos, a gasit centrul unui mare oras in care casele s-au conservat cu toate cele 2 sau 3 etaje ale infatisand scene din viata de zi cu zi. Au fost gasite de asemenea aproape intacte mobilierul, vase de ceramica insa nici o urma de oseminte omenesti sau bijuterii. Toate acestea au fost descoperite pe mica insula vulcanica Santorini din Marea Egee. Multi sunt de parere ca acest Vulcan izbucnind ar fi acoperit si scufundat misteriosul continent Atlantida, pentru ca in urma calculelor vulcanologice explozia a fost de 4 ori mai puternica decat cea a vulcanului Cracatoa aflat intre Sumatra si Java. Cenusa scuipata in urma exploziei ar fi putut acoperi anumite portiuni ale insulei cu un strat de 30 de m grosime.

O alta ipoteza a fost lansata de vulcanologul francez Fouque Ferdinand, care a descoperit pe insula Tera in Marea Egee un oras ingropat in cenusa vulcanica peste 3000 de ani in urma. Autorii medievali cosiderau Atlantida drept un loc real, cunoscand povestea Atlantidei de la geografii arabi. Ei considerau Atlantida o insula paradisiacal numita insula fericitilor, insula celor 7 orase sau insula Brendan si erau toate marcate pe hartile secolelor XIV-XV. Vindecatorul si mediumul ameican Edgar Cayce (1877-1945), a profetit ca continenul Atlantidei va incepe din nou sa se ridice de sub ape, precizand chiar si locul, in Bahamas in anul 1968 sau 1969. O extraordinara coincidenta facea ca pilotii unei linii aeriene sa fotografieze in 1968 siluetele unor constructii in largul acestei insule Bimini, din Bahamas iar explorarile submarine au scos la iveala pe fundul marii drumuri pietruite, ziduri ciclopice, piramide si cercuri din pietre. Edgar Cayce credea ca atlantii controlau energia Atomica si cunosteau principiile zborului si ca civilatia ar fi fost distrusa de 3 dezastre nucleare, ultimul in jur de anul 10.000 i.Hr.

Madam Blavatsky sustinea ca Atlantida se afla in Atlanticu de nord si era populate de atlanti foarte rafinati care descindeau din lemurieni ca "a patra rasa originala a omenirii".

De asemenea alti ocultisti sunt de parere ca atlantii manipulau energia cristalelor si a elementelor naturii folosind tehnologii foarte avansate, bazate pe principiile naturii. Se presupune ca erau finite foarte avansate spiritual, putand comunica telepatic, avand o constitutie bazata pe iubire si toleranta mentinandu-si astfel mult timp imperiul spiritual.

Scris de Vizitato Dum Mar 29 2009, 04:02

Primele referinţe cunoscute la Atlantida se află în dialogurile lui Platon Timaios şi Critias, scrise în 360 î.Hr. Un participant la dialog, Critias, discipol al lui Socrate, este cel care povesteşte legenda Atlantidei. Din motive necunoscute, Critias a rămas neterminat, şi s-a speculat că ar fi primele două dintr-o trilogie, care ar mai conţine şi un al treilea, Hermocrate[2].

În Timaios, Critias, relatează ceea ce un preot egiptean i-ar fi spus lui Solon într-o călătorie a acestuia în Egipt. După spusele sale, egiptenii au cunoştinţe istorice ce se întind cu mult înapoi în timp, ei ştiind fapte din istoria Atenei necunoscute însăşi atenienilor. Mai departe, el afirmă că Atena a reuşit să învingă o armată invadatoare numeroasă, venită de pe o insulă aflată în Oceanul Atlantic, ce era "mai mare decât Asia[3] şi Libia la un loc". La scurt timp după victorie, în urma unor catastrofe naturale, întraga armată ateniană a fost distrusă, iar insula Atlantida s-a scufundat în ocean.

În Critias, dialog rămas neterminat, sunt prezentate în detaliu istoria, geografia şi cultura Atlantidei, în paralel cu istoria, organizarea socială şi cultura vechilor atenieni. După Critias, în vechime zeii şi-au împărţit între ei pământul, Atlantida fiind atribuită lui Poseidon. Poseidon s-a îndrăgostit de o muritoare numită Clito de pe această insulă, cu care a avut 10 copii. Cel mai mare, Atlas, a dat numele regiunii, şi a devenit primul rege al ei. În continuare, Critias descrie geografia insulei în detaliu, amintind de bogăţiile naturale, de climatul blând, şi de construcţiile monumentale ale atlanţilor. Dă apoi detalii despre organizarea socială a atlanţilor, şi despre obiceiurile lor. Aminteşte apoi de prezenţa naturii divine în atlanţi, care i-a făcut să respecte normele etice şi să ducă o viaţă dreaptă. Totuşi, susţine că această natură divină s-a tot redus, ca urmare a amestecului cu muritorii de rând, şi atlanţii au devenit mândri şi au început să încalce legile. Zeus, văzând acestea, i-a adunat pe zei în jurul său pentru a le vorbi. În acest punct, dialogul Critias ia sfârşit, şi nu se ştie ce urmează.

Abordări ale problemei Atlantidei în istorie

În antichitate

Platon (stânga) cu Aristotel
(detaliu din tabloul Şcoala ateniană de Rafael, Vatican, 1509)În afară de cele două dialoguri ale lui Platon, nu mai există alte surse primare antice despre Atlantida, lucru care înseamnă că fiecare menţionare a ei are la bază textele lui Platon.

Atlantida a fost considerată ficţională de mulţi filozofi antici, cum ar fi Aristotel (după Strabon)[4]. Alţii au considerat-o o relatare bazată pe un fapt real.[5] Filozoful Crantor, un discipol al lui Xenocrate, care era la rândul lui discipol al lui Platon, a încercat să demonstreze existenţa Atlantidei. Comentariul său asupra lui Timaios s-a pierdut, dar un alt istoric, Proclus, relatează călătoria acestuia în Egipt, la trei sute de ani după Solon. La templul lui Neit din Sais el ar fi găsit coloane acoperite de hieroglife, în care istoria Atlantidei apărea aşa cum o relatase Platon.[6]

Tot Proclus citează un text din Etiopica[7] scrisă de Marcellus, care ar fi menţionat că în trecut existau în Oceanul Atlantic şapte insule consacrate zeiţei Persefona şi alte trei insule uriaşe, consacrate lui Hades, Amon şi respectiv Poseidon. Insula Atlantida, consacrată lui Poseidon, era cea mai mare, şi deţinea supremaţia peste toate celelalte..[8] Marcellus nu a fost identificat până în prezent.

Relatarea lui Platon a fost sursă şi pentru imitaţii parodice: istoricul Teopompus din Chios descrie un ţinut în ocean numit Meropis. Această descriere, inclusă în Cartea a opta din Philippica, conţine un dialog între regele Midas al Frigiei şi Silene, în care acesta din urmă prezintă locuitorii insulei ca având talia dublă faţă de cea a oamenilor obişnuiţi şi care trăiesc de două ori mai mult. Ei locuiau în cetăţi uriaşe, şi ar fi trimis a armată de zece milioane de luptători pentru a cuceri Hyperborea, însă când au aflat că aceştia, inferiori în ochii lor, erau cei mai norocoşi oameni de pe pământ, au renunţat la planurile lor.[9]. Heinz-Günther Nesselrath a afirmat că acestea şi alte detalii ale poveştii lui Silene reprezintă o exagerare a relatării Atlantidei, pentru a ridiculiza ideile lui Platon.[10]

Zoticus, un filozon neoplatonist din secolul al III-lea d.Hr. a scris un poem epic pe baza relatării lui Platon.[11]

Istoricul Ammianus Marcellinus, în secolul al IV-lea d.Hr., a scris, bazându-se pe o operă pierdută a lui Timagenes, un istoric din secolul I î.Hr., cp druizii din Galia susţin că unii locuitori ar fi migrat din ţinuturi îndepărtate. Această relatare a fost interpretată ca descrierea sosirii unor refugiaţi în urma scufundării Atlantidei; afirmaţia lui Ammianus “ Drasidae (druizii) spun că o parte a populaţiei este indigenă(băştinaşă), dar alţii au migrat din insulele şi ţinuturile de dincolo de Rin" (Res Gestae 15.9), a fost interpetată de alţii ca indicând sosirea acestor imigranţi din nord şi est, nu din Oceanul Atlantic, aflat la vest.[12]

În evul mediu
În evul mediu, relatările despre Atlantida lipsesc aproape complet, o excepţie fiind geograful Kosmas Indicopleustos din Alexandria, care credea că Atlantida este ţara celor zece dinastii care ar fi guvernat pământul înaintea potopului lui Noe[13]. Neabordarea problemei Atlantidei în evul mediu a fost explicată ca datorându-se influenţei lui Aristotel asupra învăţaţilor perioadei, şi mai ales influenţei bisericii catolice, care vedea Atlantida ca pe o erezie, pe motiv că în Biblie nu apărea nimic legat de ea. [14]

În perioada Renaşterii
În 1582 Loys le Roy scrie în prefaţa unei traduceri a dialogului Timaios că pune relatarea lui Platon pe seama dorinţei acestuia de a arăta vechimea lumii şi de a-şi glorifica patria[15].

Romanul din 1627 al lui Francis Bacon, Noua Atlantidă descrie o societate utopică pe coasta de vest a Americii. Un personaj al romanului face o descriere a Atlantidei care seamănă cu cea a lui Platon, şi o aşează în America (nu e clar dacă se referă la America de Nord sau de Sud.

În 1675, suedezul Olaf Rudbeck a pretins că Suedia este veritabila Atlantidă, Upsala fiind capitala ei.[16]

The Chronology of the Ancient Kingdoms Amended a lui Isaac Newton din 1728 studiază mai multe legături mitologice cu Atlantida.[17]

În epoca modernă

Hartă care arată presupusul Imperiu Atlant. Din Atlantida: Lumea antediluviană de Ignatius L. Donnelly, 1882.În epoca modernă, teoriile despre Atlantida s-au înmulţit. În ultima jumătate a secolului al XIX-lea, s-a propus existenţa unei relaţii între civilizaţiile aztecă şi maiaşă şi Atlantida.

Ignatius L. Donnelly, membru al Congresului Statelor Unite ale Americii, autorul unei cărţi despre Atlantida.În 1882 a apărut Atlantis: the Antediluvian World (Atlantida: Lumea de dinaintea potopului) de Ignatius L. Donnelly, care a stârnit interes în problema Atlantidei. Donnelly a încercat să demonstreze că toate marile civilizaţii din antichitate aveau la origine civilizaţia neolitică a Atlantidei.

Evoluţia ştiinţei, în special ideea de deriva continentelor, a redus puternic probabilitatea existenţei în trecut a unui continent în Atlantic. Au apărut alte ipoteze, în care Atlantida era localizată în America, Caraibe, Europa de Nord, Africa sau chiar Asia[18]

La mijlocul anilor '50 Charles Hapgood susţine pentru prima oară "teoria deplasamentului scoarţei terestre", prefaţată şi sprijinită teoretic de însăşi Albert Einstein la acea vreme, care demonstrează că la fiecare cca 47000 de ani greutatea calotelor polare distribuite neuniform faţa de axa de rotaţie a Pământului face ca întreaga litosferă (asezată pe miezul lichid) să se repoziţioneze în funcţie de noul centru de greutate, ultima asemenea repoziţionare petrecându-se cu 12000 de ani în urmă. Aceast ultim "deplasament" ar fi scos Atlantida din zona temperată, aruncând-o în întregime în interiorul arcului polar sudic. Aceasta teorie este sprijinită de mai multe argumente, doar unul dintre acestea fiind descrierea lui Platon despre Atlantida ca fiind o insula de dimensiuni uriaşe, situata în mijlocul oceanului planetar (pe vremea lui Platon numit Atlantic), condiţie căreia i se supune doar continentul Antarctic, care - din perspectiva "lumea privita de la polul sud" - e intr-adevar înconjurat de un singur ocean, deşi din perspectiva tradiţională par a fi mai multe.

Relatări similare

În Egiptul antic
În Cartea morţilor din Egiptul Antic se spune că sufletele celor morţi se duc departe înspre apus, până în ţara Amenti sau Aaru[19].

În antichitatea greco-romană
Insule îndepărtate situate în Oceanul Atlantic apar şi la alţi autori antici, sub alte nume, fiind considerate de unii autori ca fiind unele şi aceleaşi cu insula (insulele) Atlantidei [20] Pausanias vorbeşte despre un arhipelag aflat în Oceanul Atlantic, pe care îl numeşte Satyrida[21]. În Moralia, Plutarh menţionează insula Ogigia înainte de care se mai găseau trei insule mari, şi dincolo de care se găsea insula continent Saturnia.[22]. Despre Ogigia vorbeşte şi Homer în Odiseea, epopee în care acesta descrie şi insula Scheria a feacilor[23], care se aseamănă în unele privinţe cu Atlantida [24]. În cântecele lui Orfeu apare menţionată insula Lictonia, distrusă de Poseidon cu o lovitură de trident[25]. Diodor din Sicilia descrie şi el o insulă mare dincolo de Coloanele lui Heracles[26].

În lumea arabă
Geografii arabi vobesc şi ei despre insule situate în Oceanul Atlantic, care prezentau puncte comune cu legenda Atlantidei.[27].

În evul mediu european
În evul mediu au existat o serie de legende despre insule misterioase în Atlantic şi tărâmuri scufundate, care, deşi nu se bazau pe relatarea lui Platon, au fost considerate de unii critici ca având aceeaşi bază istorică.[28]. Astfel, insula Avalon din legenda regelui Arthur, insulele mitice Antilia, a Sfântului Brandan sau Fortunate, Brazil, ori ţinuturile Lyonesse, Mayda, cetatea Ys au fost elemente ale unor legende medievale ce au circulat în epocă, unele fiind considerate mult timp reale. Insula Sfântului Brandan era plasată pe unele hărţi până în secolul al XVIII-lea, iar Insula Verde a bascilor s-a menţinut pe hărţile maritime engleze până în 1843 [29]

În America
În Codexul Popul-Vuh al maiaşilor se spune că strămoşii acestora ar fi venit în trecut dintr-o ţară situată departe în răsărit[30]. De asemenea, în Venezuela trăieşte un trib în mijlocul pădurii ecuatoriale, într-un sat numit Atlan, care păstrează amintirea unei catastrofe ce ar fi distrus patria strămoşilor lor, care era o insulă din Oceanul Atlantic[31]. În Codexul Tira al toltecilor se menţionează mai multe râtriburi care au venit dinspre răsărit şi s-au răspândit până la Oceanul Pacific. Patria lor era o insulă muntoasă, unul ditre munţi fiind înconjurat de un zid şi de un canal, amintind astfel de descrierea lui Platon[32].

Localizări ipotetice ale Atlantidei
Atlanticul de sud, aşa-numita Atlo
Marea Mediterană
America
Africa
Europa de Nord
Antarctica (polul sud)
SURSA:WIKIPEDIA