A existat regele Arthur?

Scris de Vizitato Dum Mar 29 2009, 02:55

Istoricii francezi sunt de parere ca regele Arthur este un personaj inventat de britanici din "motive politice". Primele dovezi in acest sens ar urma sa fie prezentate luna viitoare in cadrul unei conferinte ce va avea loc la Rennes, in Franta, informeaza telegraph.co.uk, citat de Mediafax. Legenda Regelui Arthur si a Cavalerilor Mesei Rotunde este unul dintre cele mai vechi mituri britanice. Intrebarea "A existat sau nu regele Arthur?" i-a framantat dintotdeauna pe istorici. In timp ce unii l-au considerat unul dintre cei mai mari eroi britanici, altii au sustinut ca este vorba doar despre un mit.Regele Arthur si vrajitorul Merlin, eroi de filme si desene animate Popularitatea regelui Arthur a depasit de mult granitele Marii Britanii, raspandindu-se gratie povestilor, legendelor, cartilor, filmelor si desenelor animate al caror erou a fost legendarul rege. Aproape la fel de cunoscut a devenit si Merlin, magicianul de la Curtea regelui Arthur.Organizatorii conferintei si expozitiei intitulate "King Arthur: An Legend in Making" ("Regele Arthur: O legenda in formare"), organizate la Rennes, in nordul Frantei, spun ca in conditiile in care ar fi existat cu adevarat un om care sa-i semene temerarului lider, acesta ar fi fost un galez cu legaturi puternice cu Bretania si ai carui inamici erau anglo-saxonii.Istoricii francezi spun ca vor prezenta pe parcursul conferintei dovezi care sa vina in sprijinul ideii ca legenda regelui Arthur a fost in continuu actualizata.Specialistii spun ca istoricii au fost ajutati de artisti si de scriitori in crearea "fictiunii" legendei. Un exemplu in acest sens este poetul victorian Lord Alfred Tennyson, care l-a portretizat pe regele Arthur ca pe un englez cu bun simt, ale carui virtuti, alaturi de sabia magica Excalibur, au fost menite sa instaleze pacea pe pamant.Arthur - multe legende si prea putine dovezi istorice
Sarah Toulouse, curator al expozitiei de la Rennes, a spus: "Regele Arthur este un personaj mitic, ce a fost inventat intr-un anumit moment din istorie, din motive politice. (...) Daca ar fi existat cu adevarat am fi gasit mai multe dovezi istorice despre el".Subliniind natura fictionala a lui Arthur, Toulouse a explicat: "Povestile despre el au teme universale. Cele mai vechi fragmente de istorii dateaza din secolul al 7-lea, avand ca punct de plecare zonele celte ale tarii Galilor de astazi. (...) Pana in secolul al 13-lea, povestile bazate pe legendele regelui Arthur se raspandisera in toata Europa".Povestea cavalerului care si-a aparat tara de invadatorii saxoni, in jurul anului 500 i.Cr., a fost intotdeauna foarte populara in nordul Frantei, iar regele Arthur si Cavalerii Mesei Rotunde foarte apreciati de bretoni.Bretania rurala, cu peisajele sale mistice este decorul in care au avut loc multe din aventurile eroului. Unele texte sugereaza ca alegorica Island of Avalon, presupusul mormant al lui Arthur, este de fapt Isle of Aval din nordul Bretaniei. Se mai spune ca un fort din epoca fierului din Somerset, castelul Cadbury, este Camelot-ul regelui Arthur. De asemenea, se spune ca Stonehenge, vestitul monument, ar fi fost construit de Merlin, magicianul de la curtea regelui Arthur.In ciuda unor antecedente, francezii nu si l-au insusit pe regele Arthur. "Arthur a fost un rege englez, care a unit triburile engleze impotriva saxonilor", a spus Toulouse.Una dintre temele expozitiei franceze va fi rapiditatea cu care s-au raspandit legendele despre regele Arthur in Europa.Cele mai vechi imagini ale regelui nu se gasesc in Marea Britanie, ci in catedrala din Modena, Italia, si dateaza din jurul anului 1120.

Scris de Vizitato Dum Mar 29 2009, 02:56

Regele Artur (Arthur) este un rege britanic semi-legendar, reprezentând deseori idealul cavaleresc, atât în război, cât şi în pace. De-a lungul timpului, popularitatea poveştilor despre regele Arthur a crescut, depăşind graniţele Marii Britanii. În Europa şi America mai ales au apărut numeroase alte legende, poveşti, cărţi şi filme care măresc universul ficţional al acestor legende.Puţinele informaţii istorice despre Arthur provin din lucrările lui Nennius şi Gildas şi din Annales Cambriae. Arthur cel din legendă s-a dezvoltat iniţial prin pseudo-istoriile lui Geoffrey of Monmouth şi prin poveştile anonime galeze cunoscute colectiv sub numele de Mabinogion. Chrétien de Troyes a iniţiat tradiţia literară a ciclului arthurian, care a devenit una din principalele teme ale literaturii medievale. Scrierile medievale despre Arthur au luat sfârşit cu Morte D'Arthur a lui Thomas Mallory, apărută în 1485. Interesul în regele Arthur a reapărut ulterior, reprezentative fiind Un yancheu din Connecticut la curtea regelui Arthur de Mark Twain, The Once and Future King de T.H. White şi opera Parsifal de Richard Wagner.Temele centrale ale ciclului arthurian variază în funcţie de textele care sunt examinate. Ele însă includ accederea la tron a lui Arthur prin episodul sabiei din stâncă, înfiinţarea ordinului de cavaleri cunoscut ca Masa Rotundă şi cavalerismul asociat, sfaturile vrăjitorului Merlin, apărarea Britaniei de invadatorii saxoni, aventuri magice la care iau parte anumiţi cavaleri, în special Kay, Gawain, Lancelot, Percival şi Galahad, sora lui Arthur Morgan le Fay, căutarea sfântului Graal, adulterului lui Lancelot şi al reginei lui Arthur, Guinevere, bătălia finală cu Mordred, şi legenda întoarcerii lui Arthur. Sabia magică Excalibur, castelul Camelot şi Doamna Lacului joacă de asemenea roluri importante. Un aspect stilistic important al literaturii medievale arthuriene este că e invariabil anacronistă[1]. Lucrările moderne totuşi, sunt plasate de obicei în evul mediu sau în evul mediu întunecat.Autenticitatea istorică a regelui Arthur este de mult timp obiectul unei dispute între specialişti. O tabără, bazându-se pe referinţe din Historia Brittonum şi Annales Cambriae, îl vede ca o figură istorică obscură, un conducător romano-briton luptând cu anglo-saxonii invadatori undeva pe la sfârşitul secolului al V-lea sau începutul secolului al VI-lea. Historia Brittonum ("Istoria britonilor"), o compilaţie istorică în limba latină din secolul al IX-lea atribuită clericului galez Nennius, dă o listă de douăsprezece bătălii la care a luat parte Arthur, culminând cu Bătălia de la Mons Badonicus, unde se spune că a omorât singur 960 de oameni. Annales Cambriae din secolul al X-lea ("Analele galeze"), datează această bătălie în anul 516, şi menţionează de asmenea Bătălia de la Camlann, în care Arthur şi Medraut au fost ambii ucişi, datată în 537. Niciun text nu îl numeşte pe Arthur rege, deşi acest lucru nu ar putea avea mare importanţă, întrucât adesea se referă la regi fără a le menţiona titlul. Historia Brittonum îl numeşte dux bellorum sau "dux (duce, comandant) în bătălii (războaie)".[3] Istoricul John Morris a plasat domnia ipotetică a lui Arthur la sfârşitul secolului al V-lea, însă nu a descoperit multe informaţii despre el, ci doar ideea de rege, între contemporani precum Vortigern, Cunedda, Hengest şi Coel Hen. Morris afirmă că centrul regatului lui Arthur ar fi fost în zonele celte din Ţara Galilor, Cornwall şi sud-estul Angliei, sau în "Vechiul nord" britonic, care se întindea peste Anglia de nord şi Scoţia de sud de astăzi.O altă tabără afirmă că Arthur nu a avut o existenţă istorică reală. Nowell Myres a scris, la publicarea cărţii lui Morris, Age of Arthur că "niciun personaj de la graniţa dintre mitologie şi istorie nu a mai irosit vreodată atât de mult timpul unui istoric[5] Gildas, în polemica sa din secolul al VI-lea De Excidio Britanniae ("Despre ruina Britaniei"), scrisă la scurt timp după Bătălia de la Mons Badonicus, menţionează această bătălie, dar nu şi pe Arthur.[6] Unii susţin că ar fi fost iniţial o zeitate celtă pe jumătate uitată, care a evoluat într-un personaj istoric, bazându-se pe paralele cu presupusa evoluţie a zeului mării regele Lear, zeii-cal ai Kentului Hengest şi Horsa, care au fost istoricizaţi în perioada relatării lui Bede şi care au primit un rol important în cucerirea anglo-saxonă a estului Britaniei, personajul fondator al Caer-fyrddin, Merlin (galeză Myrddin), sau semizeul nordic Sigurd sau Siegfried, care a căpătat valoare istorică în Cântecul nibelungilor prin asociere cu o bătălie din secolul al V-lea dintre huni şi burgunzi.[7] Unii susţin o posibilă etimologie a numelui lui Arthur din galezul arth, "urs", şi consideră că regele-urs gal este precedentul pentru legendă, deşi venerarea lui Artio nu e atestată în Britania.
Documentele istorice din acea perioadă sunt puţine, aşa că un răspuns definitiv pare improbabil.[necesită citare] Mai multe locuri au fost identificate ca "arthuriene" începând cu secolul al XII-lea,[8] dar arheologia nu poate descoperi nume decât prin intermediul inscripţiilor. Aşa numita "Piatră a lui Arthur" descoperită în 1998 între ruinele de la Castelul Tintagel din Cornwall, o aşezare importantă din Britania post-romană, a creat pentru scurt timp senzaţie.[9] Nu există alte dovezi arheologice pentru Arthur.Mai multe persoane reale din istorie au fost propuse ca reprezentând baza istorică a legendei arthuriene, de la Lucius Artorius Castus, un ofiţer roman din Britania secolului al II-ea la împăraţi romani uzurpatori ca Magnus Maximus; şi conducători britoni post romani ca Riothamus, Ambrosius Aurelianus,[7] Owain Ddantgwyn[8] şi Athrwys ap Meurig.
Numele lui Arthur
Originea numelui Arthur este ea însăşi subiect de disputăi. Unii consideră că provine din numele de familie latin Artorius, însemnând "plugar" (varianta "Arturius" este cunoscută din inscripţii).[necesită citare] Alţii consideră că ar proveni din galezul arth (mai înainte art), însemnând "urs", sugerând că art-ur, "omul-urs", este forma iniţială. Numele lui Arthur apare ca Arturus în textele arthuriene timpurii în latinp, niciodată Artorius, deşi este posibil ca formele din latina vulgară ale lui Artorius, pronunţate în limbile celtice, să dea atât Arthur cât şi Arturus.Toby D. Griffen de la Southern Illinois University leagă numele Arthur de Arcturus, cea mai strălucitoare stea din constelaţia Boötes, în apropiere de Ursa Mare (Ursa Major - Marele urs). Arcturus din latina clasică ar fi devenit Arturus în latina vulgară, iar strălucirea sa şi poziţia pe cer i-ar fi făcut pe oameni să o considere "paznicul ursului" şi "conducător" al celorlalte stele din Boötes. Griffin susţine că "Arthur" nu e un nume personal, ci un nom de guerre, un epitet dat omului care i-a condus pe britoni împotriva saxonilor,, pe care atât vorbitorii de latină, cât şi vorbitorii de britonă l-ar fi asociat conducerii şi ferocităţii de urs.[10] O variantă a teoriei nom de guerre este că numele combina cuvintele galez şi latin pentru "urs": art şi ursus.[11] Numele Arthur şi variantele sale au fost folosite ca nume de persoane de cel puţin alţi patru conducători care au trăit după datele presupuse ale bătăliilor lui Arthur, sugerând, după Griffin şi alţii, că a fost folosit ca nume de persoană după ce "primul" Arthur l-a făcut faimos.
SURSA:WIKIPEDIA