Need for Speed: SHIFT

In jos

Need for Speed: SHIFT

Mesaj Scris de Leo la data de Vin Iul 02 2010, 12:52


Declinul binecunoscutei serii de racing de la Electronic Arts din ultimii ani nu mai este o surpriză pentru fanii genului. Need for Speed a cunoscut multe “schimbări la față” de-a lungul timpului, ajungând într-un final la un aspect de neon prea folosit în baia comună a unor liceeni mult prea încântați de fenomenul tuning-ului pentru mașini, ca teorie cel puțin. Mai direct, oricum ai da-o și oricât de pasionat ai fi de lumea mai mult sau mai puțin underground a curselor ilegale, promovată mai ales de “Fast and Furious”, trebuie să fi recunoscut de pe undeva de la Carbon încoace că ceva e putred sub capotă.
Oarecum suprinzător pentru o companie recunoscută pentru deciziile conservatoare când vine vorba de propriile francize, EA a decis până la urmă să tragă apa și să aplice (pentru a câta oară?) un nou facelift jocului care, în ultima sa versiune înaintea titlului de față a vândut peste 5 milioane de exemplare, chit că media review-urilor prezente pe net nu l-a săltat peste fatidica (și trista) notă de 60.
Așadar, SHIFT se prezintă radical schimbat față de Undercover, filozofia din spatele său fiind, pe scurt, “driver experience”. Chiar designerii studiourilor Slightly Mad, împreună cu capetele mari de la EA, au fost foarte clari din acest punct de vedere, ceea ce ne aduce într-un punct critic în analiza de față: ce este de fapt Need for Speed SHIFT?
“Driver experience” nu se traduce automat prin simulator. Sau ceva pur arcade. Neoane sub roți sau trasee fictive prin Alpi. Din acest motiv, “struțo-cămilă” este prima caracteristică cu care SHIFT marșează, dar din fericire pentru publicul țintă, succesul seriei și timpul meu alocat jocului, “struțo-cămila” este una de succes.

Noul NFS nu are gagici în cutscene-uri penibile, care probabil că au costat o căruță de bani. Nu are asfalt mai lucios ca oglinda mea din baie, nu are neoane și nici “poveste”. Este un joc “cu mașini”, cu elemente de simulator strânse bine în chinga unei întregi serii de “driver assists” ce pot fi modificate de pilot, cu trasee reale, “dar cu moț”, trasee fictive, mașini cu licență, sistem de damage pentru bolizi și un principiu destul de sănătos de a răsplăti jucătorul pentru orice prostioară făcută pe traseu.
Din motive de economie și factor noutate, realismul sistemului de control (sau lipsa lui) va fi tratat(ă) după ce, în prealabil, toate assist-urile au fost puse pe “off”, cu excepția schimbătorului lăsat pe automat și a trasei ideale. Pe cea din urmă m-am bazat extrem de mult până când modul în care mașina încerca să o ia prin boscheți nu a mai reprezentat o surpriză perpetuă, venită ca o palmă neașteptată de la o persoană aparent blândă, însă cu intenții malefice ascunse sub tricou.
Motivul pentru care am avut nevoie de acest ajutor specific a fost, în principal, brutalitatea experienței din interiorul bolidului. Fiecare gâlmă din asfalt, fiecare bucățică de iarbă, vibratoarele de pe margine, totul se simte și are un efect, accentuat suplimentar de force feedback în volan sau vibrații în controller. Bordul se zdruncină și îți zgâlțăie câmpul vizual la modul înspăimântător pe alocuri, iar momentul inevitabilului impact se resimte ca și cum cineva a ieșit din monitor și ți-a înfipt un pumn în nas.
Senzația de viteză pentru mașinile care chiar merg repede este de-a dreptul incredibilă (nu judecați acest aspect dupa primul Audi S3 cumpărat în modul carieră), până când ajungi efectiv sa te relaxezi și să îmbrățișezi impactul ca pe o realitate ce nu poate fi evitată. Cel puțin nu pe moment.
Așadar, driver experience-ul in-car, la viteză, în mijlocul circuitului, cu controller-ul încercând să-ți scape din mâini, înconjurat de un AI nervos chiar și pe easy, asurzit de V12-le ce îți distruge timpanul în bestialitatea sa este, îndrăznesc să spun, unic în domeniu și trebuie experimentat de oricine, fie el fan arcade sau sim.
Implementarea per ansamblu a cumulului de factori ce duc la senzația dementă de care vorbesc este atât de bine făcută încât, pentru mine cel puțin, va constitui pe viitor un punct de referință pentru orice joc cu mașini ce stă să apară, sau urmează să apară în viitorul ceva mai îndepartat. Fiindcă SHIFT mă face să regret ca nu am o cameră dedicată de gaming, cu sistem de boxe 7.1, scaun Recaro și un G25 care să nu fie de împrumut.
Ulterior însă, te trezești un pic la realitate. Cu toate că senzația de “am pierdut controlul, unde-i frâna?!” este splendidă la viteze mari, până la urmă realizezi că deși stăpânești controalele destul de bine și te-ai acomodat cu alegerea assist-urilor, treaba tot nu merge cum trebuie. Mașina este exagerat de “țâfnoasă” la viteze ce depășesc 200 de kilometri pe oră, deși tu, ca prestator de comenzi direcționale, îți faci treaba ca la carte. Ce nu e în regulă?
Să le luăm pe rând.
SHIFT poate să-mi tatueze și pe frunte că e simulator. Nu e. Fizica mașinii, deși destul de realistă, a fost adaptată mult aclamatului driver experience. Nu este ancorată în realitate, ci în dorința de a te face să te simți la volanul unui bolid mai puternic decât capacitățile tale de a-l ține sub control, până la punctul în care s-a exagerat un pic. Atâta timp cât conștientizezi asta, e ok.
Continuând, SHIFT se chinuie din răsputeri să transpună realitatea pilotării unei mașini sport prin intermediul unei scheme de control eminamente limitată din punct de vedere al simulării. Aplică multe efecte vizuale și sonore, te zgâlțâie (virtual) zdravăn în spatele volanului, îți încețoșează câmpul vizual și apoi îți pune curba în față. Trebuie să te obișnuiești și să îți adaptezi stilul de condus, indiferent de ce pilotat până acum în materie de jocuri cu mașini.
Și, într-un final, SHIFT o dă în bară (parțial) cu funcționalitatea sus-numitei scheme de control. Pe orice configurație, începând cu tastatura și terminând cu exagerat de scumpul volan G25 de la Logitech. Englezul îi spune “deadzone”, combinat cu “input lag”. Eu îi voi spune “lipsa preciziei”, combinată cu “dă de volan când vreau eu, nu când vrei tu”.
Departe de mine gândul de a sugera că SHIFT e nejucabil. Vreau doar să spun că de la un nivel de experiență în sus aș fi dorit ca jocul să mă faulteze doar prin ce îmi arată pe ecran, nu și prin ce țin în mână pentru a da de volan. Prima oară când am intrat într-un Bugatti Veyron (pe lângă rotitul camerei, admirarea interiorului și alte aspecte de genul ăsta) nu am reușit să-l țin în linie dreaptă. Mașina accelerează atât de brutal încât nici măcar trasa ideală nu putea să-mi sugereze să frânez suficient de repede, chestie care mi s-a parut extrem de amuzantă.
Însă cu toate acestea, “driver experience-ul” din SHIFT este o reușită de proporții din punctul meu de vedere. Este suficient de sim încât să nu pară “pentru copii” și suficient de arcade încât să nu sperie jucătorii mai puțin pasionați de acest aspect. Frapantă este doar linia de învățare, care complet necaracteristic unui joc EA în general și unui joc NFS în particular, este extrem de abruptă. Fără nici măcar un singur compromis, în special în ceea ce privește cursele de “drift”, prezente și de această dată.
Din păcate, lauda necontrolată se oprește aici. Modul carieră, adică ce ar trebui să reprezinte sarea și piperul, este alcătuit dintr-o adunătură de circuite nelegate între ele, ce sunt deblocate prin acumularea de “stele” în timpul curselor. Iar tu poți ajunge în ultimul tier cu foarte puține curse la activ. Mai mult, senzația de “garaj” este 0, deoarece per total nu te forțează nimeni să-ți cumperi o mașină și să o aranjezi cum vrei tu.
Ai curse “invitaționale”, unde primești mașină “de la ei”. Dacă nu sunt curse invitaționale, sunt marcate drept “speciale” și… exact, primești mașină “de la ei”, iar dacă nu… poate apuci să dai și bani pe ceva. Presupun că ține de jucător, însă eu prefer senzația de “apartenență” și de progres, ce este accentuată semnificativ de un garaj încăpător unde îmi pot admira achizițiile, picta cum vrea ochiul meu complet pe lângă în ceea ce privește estetica și le pot tuna conform opțiunilor destul de arcade și limitate puse la dispoziție.
Așa că singurul motiv pentru care merită să joci cariera este să treci prin lista de mașini și să te minunezi de experiența de condus in-car. În rest, există jocuri mult mai bune la acest capitol. Nimic de zis, conceptul de resetare a unei serii este de multe ori o idee bună, dar anumite lucruri ar fi trebuit să fie lăsate în pace. Nici modificarea mașinilor nu m-a impresionat în mod deosebit, fiind ceva mai spartană decât tona de opțiuni cu care alte NFS-uri m-au obișnuit (din punct de vedere vizual) și decât tona de simulatoare străine seriei NFS jucate până acum (din punct de vedere al simulării).
Desigur, o scăpare de plictisitorul mod carieră este multiplayer-ul, fie el [color:a53a=#0494e1 !important]online sau LAN, odată cu cel mai recent patch. Mi s-a parut mai mult decât ok faptul că nu am avut deloc lag online, probabil cel mai mare compliment pe care îl pot face jocului. Lobby-ul este bine făcut, ai opțiuni de veto asupra curselor sau modurilor de joc și, deloc surprinzător, majoritatea populației preferă cursele gen destruction derby, unde cu ceva noroc poți scăpa de linia de start unde toata lumea bușește pe toată lumea.
Nu intra însă în panică, întrucât există și facilități adresate celor care chiar vor să joace serios, gen penalizări de-a dreptul severe pentru tăiatul curbelor prin iarbă (lucru ce funcționează și în single-player). De asemenea, un alt element comun ambelor moduri de joc este sistemul de “cadouri”: faci drafting? Ia un badge. Ai trecut de 200 Km/h ? Mai ia unu’. Ai depășit un oponent după ce în prealabil l-ai bușit puțin ? Ești agresiv, ia un badge mai lucios decât celelalte.
Totul se învârte în jurul punctelor acumulate pentru orice faci pe circuit, fie că mergi precis, depășești curat, bușești oponenții, intri în derapaje controlate etc. Acestea se adună și te definesc ca un pilot Precis sau Agresiv. Relevanța distincției îmi scapă, dar sistemul este simpatic la modul general.
Singurul sub-element de-a dreptul mișto pe care l-am remarcat în această privință este contorizarea fiecărei curbe de pe fiecare traseu: jocul socotește o serie destul de lungă de factori și decide daca ai luat curba perfect, anunțându-te atât vizual, cât și printr-o “bifă” pe minimap. Nu primești nimic pentru chestia asta (în afară de badge-uri), însă te împinge de la spate să pilotezi elegant, nu grobian, din perete în perete.
Realizarea tehnică miroase puternic a titlu "triple A": grafica este excepțională dacă te ține sistemul, iar vederea in-car, după cum am precizat deja, depășește orice în materie de jocuri cu mașini realizat până acum; cadrane perfect funcționale, mișcare realistă a capului, șocuri și zgâlțâituri corespunzătoare plus, foarte important, senzația de viteză.
La rândul ei, sonorizarea este nectar picurat în urechi pentru cine apreciază un V12 turat la maxim și accentuează corespunzător imersiunea din interiorul mașinii. Păcat totuși de muzică, ce mi s-a părut fadă și neinteresantă.
Tot la capitolul tehnic am remarcat diferențe semnificative de calitate și framerate între plăcile video ATi și cele Nvidia. Ca să îți faci o idee, GTX 285-ul de acasă de-abia se dezmorțește cu SHIFT, framerate-ul lovindu-se de V-sync on (adică 60 de fps-uri) în 1920x1200 cu totul blană.
Un ATi 4870 în schimb de-abia mai gâfâia pe la 35 de fps-uri în 1280x1024, cu jumătate din anti-aliasing-ul folosit acasă. Asta pe un sistem per total mai puternic decât cel ce îmi găzduiește GTX-ul. De asemenea, calitatea anti-aliasing-ului nu este aceeași, filtrarea anisotropică pare să nu funcționeze, plus alte mici probleme grafice extrem de deranjante.
Nu îmi pot da seama a cui e vina (joc sau driveri), dar până la noi ordine, ATi nu se descurcă prea grozav în SHIFT. De timpii de încărcare nu mai zic nimic, că mi-au scos peri albi și iar m-apucă dracii.
E drept că versiunea pentru Xbox 360 nu are niciuna din aceste probleme, dar nici calitatea grafică nu este aceeași. Nici pe departe.
Cum era de așteptat, până acum am văzut zeci de discuții aprinse pe tema SHIFT: pro și contra, argumente valide și invalide, hateri, fanboys, toată gama. Cum seria Need for Speed este extrem de populară și la noi, cu siguranță voi primi câteva urări de bine și de la publicul autohton, nu înainte însă de a sublinia un aspect extrem de important: SHIFT este FUN. Când a fost ultima oară când ai condus într-un joc de mașini (fie el arcade sau simulator) despre care să poți spune, cu mâna pe inimă, că e fun?
Fiindcă dând la o parte tehnicul, cariera plictisitoare, bubele pe ATi sau deadzone-ul făcut cu furca, jocul este distractiv, te umple de adrenalină și te ține în fața calculatorului. Iar din acest punct de vedere, un eventual SHIFT 2 are o bază extrem de solidă de pe care să continue, să îmbunătațească și să recâștige renumele seriei de altă dată. Asta dacă nu se răzgândește EA și cine știe ce nație de NFS primim la anul.

SURSA: ComputerGames


Minimum Requirements:

Pentium 4 3.2 GHz (3.4 GHz for Vista)

1GB RAM (2GB for Vista)

Graphics card with 256MB of RAM support Pixel Shader 3 (PCI-Ex)

Sound Card compatible with DirectX 9.0c

10GB free hard disk space

Windows XP SP3 or Vista SP1 or Windows 7

8x DVD Drive



Recommended Requirements:

Intel Core 2 Duo 2.5 GHz or AMD 64 X2 2 GHz

2GB RAM (3GB for Vista)

Graphics card with 512MB of RAM support Pixel Shader 3 (PCI-Ex)

Sound Card compatible with DirectX 9.0c

10GB free hard disk space

Windows XP SP3 or Vista SP1 or Windows 7

8x DVD Drive



avatar
Leo
Administrator
Administrator

Numărul mesajelor : 2428
Vârstă : 22
Data de înscriere : 02/09/2008

Vezi profilul utilizatorului http://stronghold.forum.st

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum