Political Machine 2008

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Political Machine 2008

Mesaj Scris de Vizitato la data de Sam Oct 10 2009, 12:29

Deși mǎ îndoiesc de faptul cǎ mai sunt oameni care gǎsesc ceva interesant sau plǎcut în politica zilelor noastre, totuși nu cred cǎ existe cineva cǎruia sǎ nu-i fi plǎcut vreodată sǎ se joace de-a Regele cutare, Napoleon sau Președintele Statelor Unite. Iar Stardock mai face un pas cǎtre titlul de rege neîncoronat al strategiilor pe tururi cu Political Machine, unde jucǎtorul are șansa de a deveni, dupǎ o luptǎ suspect de curatǎ, președintele celei mai puternice țǎri din lume, ținutul celor liberi și cǎminul celor curajoși.
Land of the free and home of the brave
Sistemul american de alegere a președintelui are câteva particularitǎți interesante. Fiecare stat federal are alocat un numǎr de „colegii”, adicǎ un fel de voturi generalizate. Numǎrul de voturi pe care fiecare stat le deține variazǎ în funcție de populația acelui stat și de nivelul sǎu de dezvoltare. Astfel, California are de pildǎ 55 de voturi, în timp ce Montana (un fel de Predeal al lor) nu are decât 6. În final, un candidat are nevoie de aproximativ 270 colegii pentru a-și asigura victoria. Acesta poate câștiga toate voturile puse la bǎtaie de cǎtre un stat cu condiția ca 51% din alegǎtorii acelui stat sǎ voteze pentru el. De reținut e cǎ aceste colegii nu se împart în funcție de rezultatul votului, ci, odată obținut acest procent, învingǎtorul câștigă toate voturile puse la bătaie. Acest sistem este pe cale sǎ fie implementat și la noi (cu o serie de modificǎri balcanice pe care nu le înțelegem decât noi și bulgarii) pentru simplificarea procedurii democratice a alegerilor, dar el poate da naștere și unor situații bizare. Un caz recent și mediatizat a avut loc chiar în 2000, când George W. Bush a câștigat alegerile, deși contracandidatul sǎu Al Gore avea cu 500.000 mai multe voturi populare, însǎ primul avea mai multe colegii. În final Curtea Supremă a avut ultimul cuvânt de spus, dar întrebarea a rǎmas: e normal sǎ ai un Președinte care nu a fost votat de majoritate? Dincolo de aceastǎ dilemǎ, Political Machine 2008 ne propune o luptǎ clasicǎ pentru cucerirea electoratului, cu circ, pâine, reclame și discursuri, totul într-un ambalaj cartoonish, tot mai popular se pare în zilele noastre.
Acest stil grafic promite mult umor, de la figurile candidaților cu capete supradimensionate care țopǎie ca niște copii atunci când se bucurǎ, pânǎ la articole de presǎ sau talk-show-uri în care moderatorul spune numai prostii, însǎ n-aș putea zice cǎ m-am tǎvǎlit de râs, pentru cǎ în afarǎ de câteva scǎlǎmbǎieli și niște glumițe aruncate din când în când nu vom avea parte de o atmosferǎ prea comicǎ. Cel mai amuzant mi s-a pǎrut manualul, care, de altfel, e foarte bine pus la punct și ușor de urmǎrit.
Partea graficǎ este însǎ completatǎ de o multitudine de opțiuni de modificare a personajului: fețe care pot fi deformate în toate pǎrțile, mustǎți, ochelari și alte accesorii, unele putând fi deblocate doar prin avansare în cadrul campaniei. Acesta este de fapt și cam singurul motiv pentru a juca partea single-player, campania rezumându-se la înfruntǎri cu diverse personalitǎți din istoria americanǎ, cum ar fi George Washington sau Ronald Reagan.
Dincolo de aspectul fizic al candidatului, jucǎtorul mai are posibilitatea de a alege politica acestuia, în primul rând prin afilierea la unul dintre cele douǎ partide politice majore, Republican sau Democrat. Poziția fațǎ de diverse chestiuni politice, economice sau sociale poate fi de asemenea modificatǎ; astfel, jucǎtorul poate alege sǎ sprijine sau sǎ fie împotrivǎ în cazul unor subiecte la modǎ, cum ar fi retragerea soldaților din Irak, prețul benzinei, situația economicǎ, ajutorul social sau asigurǎri de sǎnǎtate universale. Aceste abordǎri joacǎ un rol tactic, întrucât alegǎtorii unor state sunt mai sensibili la anumite subiecte și vor vota în consecințǎ, însǎ nu am înțeles de ce jocul propune un sistem de puncte ce trebuie investite în aceste subiecte, lǎsând invariabil unele pe dinafarǎ, de parcǎ jucǎtorul nu ar avea nici o poziție vis-a-vis de ele.
O picătură de RPG există sub forma atributelor candidatului, cum ar fi Stamina sau Carisma. Stamina este pe departe cel mai important atribut, întrucât toate acțiunile consumă câte ceva, fie că e vorba de discursuri, strângeri de fonduri sau construirea de sedii. Carisma este folosită în discursuri, Experiența influențează fiecare aspect, iar Credibilitatea joacă un rol important în toate subiectele abordate. Cu toate astea, nu e foarte clar cum cresc aceste atribute, iar folosirea lor se face automat, nefiind vorba de niște skill-uri.
Odatǎ caracterul creat (deși se pot alege și figuri celebre, cum ar fi Bill Clinton sau Al Gore) jucǎtorul are la dispoziție 41 de sǎptǎmâni (tururi) pentru a impresiona alegǎtorii și a se instala la Casa Albǎ. În fiecare tur sunt posibile o serie de acțiuni, cum ar fi construirea unui sediu de campanie, crearea unor reclame sau strângerea de fonduri. Aceasta din urmǎ este o acțiune vitalǎ, întrucât orice acțiune costǎ bani, chiar și cǎlǎtoria dintr-un stat în altul, iar reclamele tind sǎ fie destul de scumpe. Valoarea fondurilor colectate depinde în mare mǎsurǎ de numǎrul de locuitori, bogǎția lor și cât de mult îl cunosc și apreciazǎ pe candidat. De asemenea, strângerile dese de fonduri din același stat au ca efect diminuarea valorilor colectate, ceea ce demonstreazǎ cǎ și rǎbdarea contribuabililor are o limitǎ.
Ask not what the country can do for you...
Discursurile sunt cele mai utile instrumente pentru a schimba balanța puterii într-un stat, acestea axându-se pe anumite subiecte, de preferat cele mai sensibile pentru locuitorii județului cu pricina. În Florida, de pildǎ, cetǎțenilor le place sǎ fie mințiți frumos despre asigurǎri de sǎnǎtate universale, în timp ce în California sunt mai interesați de rǎzboiul din Irak. Candidatul poate susține un subiect de interes, cum ar fi subvențiile pentru producǎtorii agricoli, sau se poate declara împotriva lui, efectele acestor luǎri de poziție fiind vizibile în timp real. Astfel, dacǎ de pildǎ te declari în favoarea retragerii din Irak, îi vei mulțumi pe alegǎtorii democrați, în timp ce republicanii vor fi necǎjiți, și fiecare stat are o simpatie inițialǎ care trebuie exploatatǎ ca atare. Istoric vorbind, estul este republican în timp ce vestul voteazǎ cu democrații, dar în politicǎ și amor totul este permis, nu-i așa?
Discursurile nu se rezumǎ doar la poziția candidatului, ci pot fi și despre contra-candidat, pe care poți liniștit sǎ-l arǎți cu degetul cǎ nu agreeazǎ o economie puternicǎ, ajutoare sociale sau prețuri reduse pentru petrol; nu foarte elegant, dar eficient. Problema ar fi însǎ cǎ, deși pot fi aflate pânǎ la 15 subiecte de interes pentru fiecare stat (în funcție de nivelul sediului de campanie) cu mici variații, toate statele sunt interesate de maxim 3 sau 4 teme, mereu aceleași, ori asta combinat cu unele subiecte care mulțumesc pe toatǎ lumea (economia puternicǎ, preț redus la combustibili) fac discursurile atât de sterpe încât probabil îl plictisesc și pe orator. O altǎ scǎpare mi s-au pǎrut a fi contradicțiile, care sunt permise fǎrǎ urmǎri negative. Astfel, poți sǎ ții liniștit un discurs în Montana despre necesitatea retragerii din Irak, pentru ca mai apoi sǎ sari gardul în statul învecinat Idaho unde sǎ explici cu aplomb de ce este nevoie de suplimentarea trupelor de-acolo. Nu se supǎrǎ nimeni cǎ faci asemenea gafe și nu te acuzǎ nimeni de inconsecvențǎ, semn cǎ americanii ori nu scot capul din casǎ, ori nu prind Euronews.
Reclamele reprezintǎ o modalitate de a face publicǎ politica jucǎtorului în același mod cu discursurile, fiind axate pe subiecte de interes. Spoturile publicitare pot aparea în ziar, radio sau TV, acestea din urmǎ având cea mai mare razǎ de acoperire (ajungând chiar și în statele învecinate) și fiind, desigur, cele mai scumpe. Reclamele au avantajul cǎ lucreazǎ în favoarea candidatului în statul în care sunt cumpǎrate și în timp ce acesta nu se aflǎ în acel loc, însǎ pe lângǎ costul inițial au și un cost sǎptǎmânal, fiind anulate dacǎ nu sunt plǎtite la timp.
Existǎ și trei tipuri de sedii de campanie ce pot fi construite, ba chiar și îmbunătățite pentru a li se crește eficiența. Sediul de campanie are rolul de a împrǎștia informații într-un stat și a aduna fonduri în fiecare sǎptǎmânǎ, Biroul de Consultanță se ocupǎ cu colectarea Capitalului Politic, iar Centrul de Relații cu Publicul generează puncte de PR.
Punctele de PR, odată strânse în cantitate suficientă, pot cumpăra susținerea unor grupuri importante de pe scena politică americană, cum ar fi National Gun Owner’s Association sau National Association for Women (numele reale ale acestor organizații a fost puțin modificat pentru a fi… politically correct). Suportul din partea acestor organizații presupune pe lângă publicitate națională și suportul membrilor acelui grup. Lucrurile nu sunt atât de simple însă, întrucât membrii Confederației Creștine te vor susține de pildă, însă îți vor sări în cap membrii Grupului pentru Libertatea de Alegere, cu care Confederația se bate cap în cap. Din pacate, este posibilă obținerea suportului ambelor organizații, ceea ce nu este foarte realist.
Capitalul Politic poate fi cheltuit prin înregimentarea unor angajați speciali, care sunt foarte utili în domeniile la care se pricep. Se poate racola astfel un responsabil cu scrisul articolelor, un croitor care să îmbrace candidatul într-un mod care să atragă toate privirile, sau un webmaster care să reducă costul reclamelor. Aceștia odată angajați lucrează non-stop pentru jucător, spre deosebire de cei care pot fi mutați dintr-un stat în altul, în funcție de nevoi. Spin Doctorul, de exemplu, are rolul de a crește simpatia alegătorilor unui stat către candidatul pe care îi reprezintă. Consultantul face cunoscută politica acestuia, iar preferatul meu, Intimidatorul, e un golan care sperie votanții contra-candidatului și nu-i lasă să ajungă la urne.
Ocazional pot fi vizibile pe hartǎ semne de întrebare care odatǎ investigate pot produce surprize, plǎcute sau neplǎcute. Poți da de pildǎ peste un star rock sau un regizor celebru, care vor face minuni pentru popularitatea ta în acel stat, sau dimpotrivǎ, te poți trezi pe cap cu un personaj din lumea interlopǎ care numai util nu este. Tot ocazional poți fi invitat la un talk-show sau sǎ dai un interviu, însǎ tocmai aici, unde nevoia de umor era mai mare, m-am confruntat cu niște moderatori de-a dreptul enervanți și fără nici un haz. Aceste evenimente ar mai fi condimenta puțin un stil de joc relativ liniar, dacǎ nu ar fi atât de rare și lipsite de impact.
Interfațǎ este de nota 10, fiind ajutatǎ de butoane mari, cartoonish, ce fac navigarea prin diversele meniuri foarte facilǎ. Icon-urile sunt inteligibile și ușor de selectat, rapoarte pline de informații sunt la dispoziția oricui are plǎcerea sǎ le exploreze, iar sumedenia de informații de care ai nevoie nu este niciodatǎ mai departe de un click. Deosebit de utilǎ mi s-a pǎrut reprezentarea graficǎ a sondajelor de opinie, ce permite o monitorizare în timp real a popularitǎții tale în toate statele, permițând astfel deplasarea urgentǎ în punctele de interes pentru a da piept cu adversarul, sau a mai stoarce câteva voturi esențiale dintr-un stat unde se merge cap la cap.
AI-ul candidaților la președinția Statelor Unite seamǎnǎ destul de mult cu personajele care le reprezintǎ, reușind sǎ se facǎ uneori de râs. Astfel, mi-am urmǎrit contra-candidatul cum se fâțâie între aceleași cinci state, strângând fonduri de la fiecare de parcǎ scopul era sǎ se îmbogǎțeascǎ, nu sǎ câștige. Pe la mijlocul jocului ți se oferǎ posibilitatea de a alege un „running-mate, pe care poți sǎ-l postezi într-un stat sau altul pentru a-ți face reclamǎ gratis… și cam atât. Aș spune cǎ utilitatea lui se situeazǎ undeva sub Spin Doctor, chit cǎ poate sǎ fie chiar Nixon. În general, jocul dǎ impresia cǎ trebuie sǎ te chinui destul de mult ca sǎ pierzi, cǎ acțiunile tale au un impact marginal asupra opiniei publice și cǎ hazardul de fapt va hotǎrî învingǎtorul.

Eu cu cine votez?
Political Machine suferǎ în primul rând de o rejucabilitate foarte scǎzutǎ, întrucât fiecare meci seamănǎ cu altul și în afara conținutului ce trebuie „deblocat”, prea mari motive de a juca de mai multe ori campania nu sunt. Existǎ și multiplayer, ce funcționeazǎ satisfǎcǎtor, deși sistemul de chat și-a atras o serie de critici iar comunitatea de jucǎtori nu este foarte mare. Sunt puse la dispoziție și câteva scenarii istorice, cum ar fi campania din 2000 sau cea din 1860, precum și personalizarea unei campanii noi, unde se poate stabili inclusiv durata jocului (maxim 120 de săptămâni).
Eu unul mi-aș fi dorit ca lupta politicǎ sǎ fie ceva mai animatǎ, condimentatǎ cu lovituri sub centurǎ, „scǎparea” de poze compromițătoare în presǎ, sǎpatul dupǎ mizerii și plantat de microfoane etc. Deși amuzant și [color:4ac9=#0494e1 !important]relaxant, totuși această creație a studiourilor Stardock este mai puțin un produs de divertisment și mai mult un titlu educațional, menit sǎ-i invețe pe tinerii americani ceea ce nouǎ încercau sǎ ne explice profesorii de Educație Civicǎ, într-o vreme în care ne pǎsa (probabil) ceva mai mult decât acum.



PC recomandat: CPU 1GHz, 512MB Ram, Video Card with 64MB

Vizitato
Vizitator


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum